Primăria si consiliul local Craiova
  • Acasa Comunicate
    CRITERII DE PARTICIPARE pentru comerț în truck-uri/standuri, în cadrul Complexului Water Park Craiova

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

IntenCity Festival

IntenCity Festival

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile Formulare

Acte utile Formulare

CRITERII DE PARTICIPARE pentru comerț în truck-uri/standuri, în cadrul Complexului Water Park Craiova

Perioada de desfășurare: 01.06.2026-31.08.2026

Perioada de înscriere: 16 - 26.03.2026

Locații de desfășurare: Complexul Water Park Craiova- bazine exterioare

Adresă înscriere: Registratura Primăriei Craiova din Str. A.I. Cuza, nr. 1 (Clădirea Palace)

Adresa email înscriere: waterpark@primariacraiova.ro cu mențiunea „Solicitare înscriere sezon estival la Water Park Craiova”.

Termenul maxim de comunicare către agenții economici validați de către comisia de selecție: 10.04.2026 (se va comunica telefonic și/sau electronic). Secretarul comisiei de selecție va comunica electronic și va contacta telefonic agenții economici acceptați, pentru confirmarea participării.

Perioada de plată a taxelor aferente participării la „Sezonul estival Water Park” pentru agenții economici validați de către comisia de selecție – 10.04.2026-01.05.2026.

Informații suplimentare: Str. Banul Stepan, nr. 2A, Water Park Craiova

Persoanele care doresc să participe, ca și expozant/comerciant, la zona/zonele bazinelor exterioare ale Complexului Acvatic Water Park Craiova, pot fi entități juridice, precum: SRL, PFA, PFI, IF, II, Asociații, Organizații Neguvernamentale.

Înscrierea se realizează prin completarea unui singur formular de înscriere – vezi mai jos , în forma transmisă public de către autoritatea publică locală și prin transmiterea tuturor documentelor solicitate de către autoritate.

Înscrierea entităților juridice (SRL, PFA, PFI, IF, II, Asociații, Organizații Non-guvernamentale), se realizează pentru ocuparea unui singur loc/spațiu de expunere și comercializare, niciuna dintre entitățile enumerate mai sus neavând posibilitatea de a solicita mai multe locuri pentru același tip de produs comercializat.

Acte și informații necesare înscrierii și obținerii Acordului pentru ocuparea temporară a domeniului public:

Cerere-tip pentru acordul de ocupare temporară a domeniului public.

Expozantul/comerciantul va menționa în cerere:

  1. dimensiunea truck-ului/standului;
  2. tipul de produse comercializate / activități desfășurate. Produsele / serviciile comercializate vor fi în conformitate cu produsele/serviciile menționate în regulament, în anunțul denumit ,,tipuri de produse / servicii comercializate”. Este obligatorie încadrarea acestor produse/servicii într-una din categoriile menționate în anunțul denumit ,,Categorii de produse și servicii”;
  3. tipul de ambalaj/ambalaje personalizate;
  4. lista cu tipul și numărul de receptori, puterea instalată a fiecăruia, precum și numărul de ore de funcționare, pentru agenții economici cu activitate de alimentație publică - condiție obligatorie;
  5. opțiunea de racord la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă pentru agenții economici cu activitate de alimentație publică - condiție obligatorie;
  6. filtru de ulei, pentru agenții economici cu activitate de alimentație publică - condiție obligatorie;
  7. date de contact: număr de telefon, adresă poștală și adresă email

Copie CI a administratorului societăţii comerciale/împuternicit al administratorului/ copie CI a producătorului ori membru înscris în certificatul de producător al titularului;

Împuternicire (după caz);

Copie după Certificatul de Înregistrare la Registrul Comerțului (pentru persoane juridice și PFA ) sau Certificatul Înregistrare Fiscală (pentru asociații, fundații) sau Certificat de Producător, în cazul producătorilor, vizat pe anul 2026;

Copie după Certificatul Sanitar-Veterinar emis de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor pentru agenții economici cu alimentație publică, valabil pentru punctul de lucru declarat în certificatul constatator şi pentru toate produsele alimentare comercializate, pana la 1 iunie 2026;

Copie după Certificatul Constatator care să conţină codul CAEN al activității ce urmează să fie desfășurată în cadrul evenimentului;

Statutul Asociației / ONG-ului din care să reiasă că scopul și obiectivele acesteia corespund cu activitatea declarată în formularul de înscriere;

Fotografii relevante cu truck-ul și produsele - condiție obligatorie.

Comisia de Selecție poate decide descalificarea comercianților:

- dacă se constată fals în declarații (de exemplu, însușirea de fotografii ale altora, declarații false privind procesul de producție, neconcordanțe grave în documentele depuse);

- dacă aceștia au avut restanțe de plată către Primăria Craiova, în anii precedenți;

- dacă au fost sancţionaţi pentru abateri grave constatate de către instituţiile de control abilitate.

Pentru a evita marcarea email-urilor ca spam de către filtrele primăriei, vă rugăm ca dimensiunea acestora să nu depășească 20 Mb. sau să urcați întregul conținut pe platforma de transfer wetransfer.com.

Comisia de Selecție își rezervă dreptul de a accepta un expozant, doar cu anumite produse prezentate în formularul de înscriere al acestuia. În funcție de specificul evenimentului, de posibilitățile de organizare și de numărul aplicanților ce doresc să comercializeze același tip de produse, comisia își rezervă dreptul de a selecta doar un anumit număr de expozanți din fiecare categorie, astfel încât să poată oferi publicului o gamă de produse cât mai diversificată și de o calitate superioară.

Având în vedere valorile promovate de Primăria Craiova și din dorința de a oferi publicului o gamă de produse calitative, al căror prim caracter este reprezentat de unicitate și originalitate, comerciantii care se încadrează în categoria producător vor avea întâietate față de categoria comerciant.

Autoritatea locală va întocmi la finalul evenimentului fișe de evaluare ale comerciantilor care vor avea în vedere Criteriile de analiză și selecție și de care se va ține cont în selecțiile evenimentelor viitoare.

Criteriile de analiză și selecție vor ține cont de:

Originalitatea și expresivitatea produselor; Unicitatea produselor; Gradul de inovație și creativitate; Materialele folosite în realizarea produselor; Tehnica folosită în realizarea produselor; Autenticitatea și apartenența la un anumit domeniu sau zonă geografică; Analiza activității aplicantului într-un alt eveniment organizat la Craiova (dacă a mai participat); Modul de prezentare al produselor – împachetarea produsului; Modul de oferire al produsului către client: expozantul/comerciantul oferă clientului ambalaje personalizate cu logo-ul evenimentului/orașului (trimis de către autoritatea locală); Gama de produse; Accesul se face în limita a 9(noua) comercianti: 1(un) comerciant exclusiv cu băuturi alcoolice/non-alcoolice, 2(doi) comercianti exclusiv cu produse de tip desert, 5(cinci) comercianti exclusiv cu produse alimentare preparate de tip fast food, 1(un) comerciant exclusiv cu magazin general (exclus produse alimentare preparate și bauturi); Statutul aplicantului: producător sau comerciant; Prezentarea unor certificate de conformitate, de calitate sau garanție; Comercianții cu produse alimentare preparate de tip fast-food, pot fi suplimentati în funcție de necesitati; Posibilitatea de a achita cu cardul (POS).

Categorii de produse și servicii

 Produse alimentare:

  1. Produse alimentare preparate în locaţie (truckuri/standuri), de tip fast-food sau desert (burgeri, pizza, paste, cartofi prăjiţi, hot-dog, clătite, waffles, gogoşi etc.);
  2. Produsele vor fi pregătite exclusiv la grătar, friteusa electrica, wok și doar în interiorul truck-ului;
  3. Produse alimentare ambalate sau preparate în afara evenimentului;
  4. Băuturi alcoolice, răcoritoare ambalate, cafea şi băuturi auxiliare.

Produse nealimentare

Servicii diverse (poze, organizare petreceri etc.)

OBLIGAȚII COMERCIANȚI / EXPOZANȚI

Terenul alocat este pus la dispoziția expozantului în baza unui Acord pentru Ocuparea Temporară a Domeniului Public, eliberat de Serviciul Urmărire Contracte Agenți Economici din cadrul Primăriei Craiova.

Expozanții selectați vor avea obligația contractuală de a achita taxa de participare stabilită și aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026, pentru comerț stradal, anticipat pentru perioada 01.06-31.08.2026, într-o singură tranşă - condiție obligatorie. Taxa se poate achita la Registratura din cadrul Primăriei Craiova sau prin transfer bancar în contul RO76TREZ29121070250XXXXX – deschis la Trezoreria Craiova, CUI RO4417214 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA. În taxa de participare sunt incluse următoarele servicii: închiriere domeniu public, racordare curent electric, racordare apă potabilă, canalizare. Costurile legate de serviciile de salubritate (debarasare mese, curățenie în zona truck-urilor și a meselor etc.) sunt în sarcina comercianților.

  1. Comercianul va pune în vânzare numai produse sau servicii menționate în Acordul pentru Domeniul Public și aprobate de Autoritatea Locală. Sunt acceptate doar mărfurile, produsele și serviciile care se încadrează în profilul manifestării. P rodusele sau serviciile care nu sunt menționate în acord nu pot fi puse în vânzare, nu este posibilă schimbarea ulterioară a produselor, după trimiterea formularului-tip. Nerespectarea acestei obligații dă dreptul Primăriei Municipiului Craiova să rezilieze unilateral Acordul și să solicite expozantului eliberarea terenului în termen de 24 de ore de când i se comunică rezilierea unilaterală a Acordului.
  2. Este permisă vânzarea en-detail cu respectarea legislației în vigoare în România. Respectarea legislației cade în sarcina expozantului/comerciantului.

18/02/2026

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

IntenCity Festival

IntenCity Festival

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile Formulare

Acte utile Formulare

Utilizăm module cookie

În acest mod putem face ca paginile noastre web să fie mai ușor de utilizat, le putem îmbunătăți continuu și putem afișa oferte și anunțuri care vă sunt potrivite. Continuarea utilizării paginii web reprezintă acordul dvs. pentru folosirea modulelor cookie, cu excepția cookie-urilor pentru produsele de marketing Google.