O bijuterie cu care ne mândrim, monument istoric, Parcul Nicolae Romanescu împlinește anul acesta, pe 29 septembrie, 120 de ani de la inaugurare.
Timp de o lună, vom redescoperi împreună povestea celui mai frumos parc, al cărui proiect a primit medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris, din 1900.

Parcul Nicolae Romanescu – cum a început povestea?
Istoria Parcului Nicolae Romanescu își are începutul în anii 1844-1845, când, un grădinar neamț primește ordin să execute lucrări de realizare a unei grădini cu sere, clădiri, pavilioane, bănci, animale și păsări pe moșia marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu.
Grădina Bibescu era recunoscută ca loc de promenadă pentru nobilimea craioveană și era descrisă ca fiind … “o podoabă care se poate numi între cele dintâi … un parc în cel mai bun gust englezesc…”.
De două ori pe săptămână, acolo se asculta muzică militară, iar arhivele vremii spun că Iancu Bibescu a înființat prima grădină zoologică din România. Pentru extindere, Iancu Bibescu a cumpărat mai multe moșii învecinate, ajungând la 259 de pogoane.
Numele Grădinii Bibescu a fost legat de unele evenimente istorice, dintre care amintim vizita domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Craiova, din iunie 1859.
*Magazin Istoric - Parcul Romanescu, Ion Zarzără, 2007.
07/09/2023