Primăria si consiliul local Craiova
  • Acasa Comunicate
    Barbara Frittoli, Subcarpați și Asturia Girls, la Opera Craiova

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

Alegeri 9 Iunie 2024

Alegeri 9 Iunie 2024

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile

Acte utile

Barbara Frittoli, Subcarpați și Asturia Girls, la Opera Craiova

Soprana Barbara Frittoli, trupa Subcarpați și cvartetul Asturia Girls vin la „Magia Crăciunului la Operă”, spectacolul-eveniment al Operei Române Craiova care va avea loc duminică, 18 decembrie 2022, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă. Invitaților speciali li se vor alătura soliștii, actorii, Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.

Pe lângă selecțiile special pregătite de invitați, din programul evenimentului nu vor lipsi unele dintre cele mai frumoase arii, duete, lucrări corale și instrumentale, momente de dans, lucrări din folclor și tradiționalele colinde.

Barbara Frittoli, considerată una dintre cele mai importante soprane ale generației sale, este aplaudată pe marile scene lirice ale lumii: Metropolitan Opera, La Scala, Wiener Staatsoper și multe, multe altele. Pe scena din Craiova, renumita soprană va interpreta o selecție de fragmente muzicale celebre din repertoriul care i-a adus faima internațională.

Subcarpați, cea mai mare grupare muzicală independentă din România, va cânta în seara de 18 decembrie unele dintre cele mai cunoscute și iubite piese ale sale, pentru prima dată împreună cu Orchestra și Corul Operei Române Craiova. Gruparea născută cu mai bine de 10 de ani în urmă din inițiativa lui Bean MC, compusă dintr-un grup de prieteni mânați de pasiunea pentru muzică, este cunoscută pentru reinterpretarea folclorului în manieră proprie, transmițând în urbanul contemporan dragostea pentru valorile tradiționale.

Asturia Girls, cele patru tinere talentate din Ucraina cu o formare clasică la prestigioasa Academie de Muzică Ceaikovski din Kiev, și-au construit propriul stil electrizant care le-a adus succesul internațional. Cvartetul de coarde, care cântă adesea la instrumente electrice, a creat un suflu nou în lumea muzicală, prin reinterpretările și fuziunile clasic-contemporan.

Biletele sunt disponibile online:

https://www.bilete.ro/magia-craciunului-la-opera/

și la agenția de bilete a Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro.

Evenimentul este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi al Consiliului Local Craiova.

 


21/11/2022

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

Alegeri 9 Iunie 2024

Alegeri 9 Iunie 2024

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile

Acte utile

Utilizăm module cookie

În acest mod putem face ca paginile noastre web să fie mai ușor de utilizat, le putem îmbunătăți continuu și putem afișa oferte și anunțuri care vă sunt potrivite. Continuarea utilizării paginii web reprezintă acordul dvs. pentru folosirea modulelor cookie, cu excepția cookie-urilor pentru produsele de marketing Google.