Asociația Comunelor din România – ACoR, Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia – KS și Asociația Municipiilor din România – AMR implementează proiectul „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă” cod PNP002.
Proiectul beneficiază de un grant în cadrul Programului „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
Proiectul se derulează în perioada 1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2022.
Scopul principal al acestei inițiative are în vedere consolidarea capacității administrației publice locale din România care se confruntă cu patru probleme: transparență scăzută în timpul procesului de luare a deciziilor, gestionarea deficitară a resurselor umane din administrație, birocrație excesivă și capacitatea redusă de a furniza servicii publice. Pornind de la aceste puncte slabe ale administrației publice locale din România, proiectul urmărește creșterea responsabilității autorităților locale, transparența decizională și asimilarea unor informații esențiale cu privire la legislația din domeniile incompatibilității și conflictului de interese.
În acest sens vor fi organizate la nivel național sesiuni de instruire și consultanță pentru reprezentanții autorităților locale, va fi creat un centru de informare on-line (www.e-tic.ro), care va furniza informații actualizate despre legislația în domeniul conflictelor de interese, integritate, transparență decizională și incompatibilități, iar totodată vor fi dezvoltate ghiduri de bune practici.
Inițiativa își propune să acționeze pe patru domenii:
la nivel local, prin procese de consultare a cetățenilor în privința măsurilor luate de administrația publică locală care îi afectează în mod direct, dar și o mai mare participare a cetățenilor la viața comunității prin asimilarea unor concepte de bază ale culturii civice.
asumată de factorii de decizie din instituțiile administrației publice locale prin exemple de bună practică din spațiul European (Norvegia);
III. INCOMPATIBILITATE
de la concept legislativ la felul în care trebuie să aplicăm normele legislative în așa fel încât aleșii locali și funcționarii publici să nu mai fie subiecții unor astfel de anchete.
noțiuni legislative explicate având în vedere mai ales evitarea din timp a unor astfel de situații prin identificarea precoce a riscurilor ce pot apărea în activitatea curentă a primăriilor.
Obiectivele specifice ale proiectului:
Pe parcursul derulării acestui proiect, 2800 de reprezentanți ai comunelor și municipiilor din România (2000 de la comune și 800 de la municipii), dar și alți 500 nou - aleși locali (primari, viceprimari și consilieri locali) vor fi instruiți în cele patru domenii de interes: conflict de interese, incompatibilități, transparență decizională și integritate. Pe parcursul celor trei ani de implementare a programului, ACoR va organiza 80 de evenimente la care vor participa câte un ales local și câte un funcționar public din o mie de comune. Alte 41 de sesiuni de instruire vor fi organizate de AMR la care vor fi invitați să participe reprezentanți ai administrației publice locale din 103 municipii, dar și din cele șase sectoare ale Capitalei.
De asemenea, 8 inițiative pilot vor fi dedicate noilor aleși locali în timpul cărora instruirea se va concentra asupra prezentării informațiilor cu privire la complexitatea activităților din domeniul administrației locale
În paralel, membrii ACoR și AMR vor avea acces la un centru de informare online (www.e-tic.ro) care va furniza informații actualizate despre legislația în domeniul conflictelor de interese, integritate, transparență decizională și incompatibilități. Serviciul de asistență online va avea un sistem de avertizare în timp real, care va trimite informații actualizate în cele patru domenii de interes, cu privire la modificările din cadrul legislației. Acest instrument va fi utilizat și după încheierea sesiunilor de instruire pentru a menține sustenabilitatea proiectului.
Proiectul oferă o oportunitate deosebită de întărire a relațiilor bilaterale dintre România și Norvegia, prin dezvoltarea schimburilor de experiență și promovarea modelelor de bună practică în domeniile: transparență, etică, incompatibilitate și conflict de interese. În acest sens vor fi organizate vizite de studiu în Norvegia.
Legături utile:
Participanți sesiune de instruire:
Consilier de etică: Mihaela Florescu
Inspector RU: Silvia Simionescu
Consilier juridic: Păun Oana
În acest mod putem face ca paginile noastre web să fie mai ușor de utilizat, le putem îmbunătăți continuu și putem afișa oferte și anunțuri care vă sunt potrivite. Continuarea utilizării paginii web reprezintă acordul dvs. pentru folosirea modulelor cookie, cu excepția cookie-urilor pentru produsele de marketing Google.