Primăria si consiliul local Craiova

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

Alegeri 9 Iunie 2024

Alegeri 9 Iunie 2024

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile

Acte utile

Colectarea selectivă a deșeurilor în municipiul Craiova

Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021privind regimul deșeurilor, are ca obiectiv asigurarea unui înalt nivel de protecţie a mediului şi sănătăţii populaţiei prin instituirea următoarelor măsuri:

  • de prevenire şi reducere a generării de deşeuri şi de gestionare eficientă a acestora,
  • de reducere a efectelor adverse determinate de generarea şi gestionarea deşeurilor,
  • de reducere a efectelor generale determinate de utilizarea resurselor şi de creştere a eficienţei utilizării acestora, ca elemente esenţiale pentru asigurarea tranziţiei către o economie circulară şi a garanta competitivitatea pe termen lung.

Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au potrivit actului normativ menționat anterior și următoarele obligaţii: 

  • să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate; 
  • să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării; 
  • să atingă, până în anul 2025 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 55% din masă; 
  • să atingă, până în anul 2030 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 60% din masă; 
  • să atingă, până în anul 2035 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 65% din masă; 
  • să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic "plăteşte pentru cât arunci", bazat pe unul sau mai multe dintre următoarele elemente: volum, frecvenţă de colectare, greutate, saci de colectare personalizaţi; 
  • să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze activitatea de colectare a deşeurilor provenite de la lucrări pentru care nu este necesară emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare potrivit 11 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 
  • să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze activitatea de colectare a deşeurilor provenite de la lucrări de construcţii abandonate pe teritoriul lor administrativ. 

În conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte", costurile gestionării deşeurilor, inclusiv cele aferente infrastructurii necesare şi exploatării acesteia, urmează să fie suportate de producătorul iniţial de deşeuri sau de deţinătorii actuali ori deţinătorii anteriori ai deşeurilor. 

În cazul deşeurilor abandonate şi în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, inclusiv în cazul în care proprietarul terenului pe care sunt abandonate deşeurile nu este cunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către unitatea administrativ-teritorială. 

După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile menționate anterior, efectuate de unitatea administrativ-teritorială, cât şi pe cele legate de acţiunile întreprinse pentru identificare.

Autorităţile administraţiei publice locale, au obligaţia de a asigura informarea locuitorilor prin mijloace adecvate şi prin postare pe site-ul propriu cu privire la: 

- modalitatea de selectare a deşeurilor în gospodării

- calendarul de ridicare al deşeurilor, pe tipuri şi categorii;

- modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase generate în gospodării;

- rezultatele colectării selective a deşeurilor, pe categorii, şi a valorificării acestora.

Modalitatea de selectare a deşeurilor în gospodării

COLECTAREA DEȘEURILOR MENAJERE (provenite de la populație)

 

Colectarea deșeurilor menajere reziduale de la populație se realizează astfel:

din zonele cu case – colectarea se realizează din poartă în poartă, de la fiecare gospodărie particulară, în pubele negre  cu capacitatea de  120 l;

din zonele cu blocuri – până la implementarea sistemului de colectare cu recipiente îngropate, colectarea deșeurilor se realizează din puncte de colectare dotate cu containere cu capacitate de 1,1mc.

Harta interactivă a platformelor EASY amplasate în municipiul Craiova

Colectarea deșeurilor menajere reciclabile de la populație se realizează astfel:
- din zonele cu case – colectarea se realizează din poartă în poartă –de la fiecare gospodărie particulară , în 2 europubele de 240 litri, albastru pentru colectarea deșeurilor reciclabile de tip hârtie/carton și galben pentru pentru colectarea deșeurilor reciclabile de tip plastic/metal;
– din puncte de colectare amplasate pe întreagă arie administrativ teritorială, echipate cu câte 1 container verde tip clopot de 3 mc pentru colectarea deșeurilor reciclabile de tip sticlă;
din zonele cu  blocuri – colectarea se realizează  din puncte de colectare, dotate cu câte 3 containere NEW CITY cu capacitate  de 3 mc: albastru pentru colectarea deșeurilor reciclabile de tip hârtie/carton, galben pentru pentru colectarea deșeurilor reciclabile de tip plastic/metal și verde,cu capacitate de 2,5 mc, pentru colectarea deșeurilor reciclabile de tip sticlă.

COLECTAREA DEȘEURILOR SIMILARE (provenite de la agenți economici, instituții publice, comerț)

Colectarea deșeurilor similare reziduale și reciclabile se va realiza pe fracții (reciclabil și rezidual), pe baza de contracte de prestări servicii individuale încheiate cu operatorul de colectare și transport în care vor fi stabilite cantitățile și categoriile de deșeuri colectate. Recipienții de colectare a deșeurilor similare (rezidual și reciclabil) pentru agenții economici, instituțiile publice și sectorul comercial vor fi asigurate la solicitare, contra cost (achiziționare/închiriere), de operatorul de colectare și transport deșeuri.

COLECTAREA FLUXURILOR SPECIALE DE DEȘEURI

Colectări ocazionale și servicii suplimentare se realizează de operatorul de colectare și transport pe baza de contracte de prestări servicii individuale încheiate cu organizatorul evenimentului (festivaluri, concerte, târguri, campinguri și alte situații similare).

Colectarea și transportul deșeurilor voluminoase se realizează astfel:

  • în campanii de colectare a deșeurilor voluminoase de la populație la solicitarea municipiului Craiova, operatorul de colectare și transport utilizând vehicule adaptate acestei categorii de deșeuri. La data stabilită de comun acord între administrația locală și operator, populația va putea să scoată în față casei sau la platforme de deșeurile volumnioase pentru a fi colectate cu titlu gratuit.
  • în sistemul “la cerere”, contra cost, în urma apelurilor telefonice de la populație, instituții publice și agenți economici, pe baza de contracte de prestări servicii individuale încheiate cu operatorul de colectare și transport.

Colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora se realizeaza in sistemul “la cerere”, contra cost, în urma apelurilor telefonice pe baza de contracte de prestări servicii individuale încheiate cu operatorul de colectare. Colectarea acestui tip de deșeuri se face în recipientele puse la dispoziție de către operator (saci, containere metalice, skip containere), la cererea generatorilor de deșeuri, iar transportul acestor deșeuri va fi realizat cu vehicule specializate.

Colectarea deșeurilor abandonate pe domeniul public se realizează de operatorul de colectare și transport de pe domeniul public al municipiului Craiova. Cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare vor fi suportate de producătorul/ deținătorul de deșeuri în cazul în care acesta poate fi identificat, în caz contrar de autoritatea administrației publice locale.

Calendarul de ridicare al deşeurilor, pe tipuri şi categorii

Programul de colectare a deșeurilor

Modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase generate în gospodării

Colectarea deșeurilor periculoase menajere se realizează astfel:

  • în campanii de colectare a deșeurilor periculoase de la populație. La data și locațiile stabilite de comun acord între administrația locală și operator, populația fiind înștiințată de aceste date și locații, deșeurile sunt preluate cu titlu gratuit dacă sunt în cantitate de până la 20 kg.
  • în sistemul “la cerere”, contra cost, în urma apelurilor telefonice pe baza de contracte de prestări servicii individuale încheiate cu operatorul de colectare și transport, pentru cantități mai mari de 20 kg.

De asemenea, persoanele fizice care deţin în gospodărie uleiuri vegetale folosite sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.

Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 92/2021 privind gestionarea deșeurilor, Agenția pentru Protecția Mediului publică pe site-ul propriu Lista cu operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.

Lista cu operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate

Rezultatele colectării selective a deşeurilor, pe categorii, şi a valorificării acestora                      

Anul

CATEGORII DEȘEURI

Încredințate spre valorificare prin alte forme decât reciclarea

Hârtie/Carton

Plastic/Metal

Sticlă

2022

1903,55 t

2792,49 t

1004,02 t

35,98 t


23/03/2022

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

Alegeri 9 Iunie 2024

Alegeri 9 Iunie 2024

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile

Acte utile

Utilizăm module cookie

În acest mod putem face ca paginile noastre web să fie mai ușor de utilizat, le putem îmbunătăți continuu și putem afișa oferte și anunțuri care vă sunt potrivite. Continuarea utilizării paginii web reprezintă acordul dvs. pentru folosirea modulelor cookie, cu excepția cookie-urilor pentru produsele de marketing Google.