Alegeri europarlamentare 2019
Acte utile
Consultare publică
Contact
Informaţii publice »
Comunicate
„Te deum” de Sabin Pautza – primă audiţie la Filarmonica „Oltenia” Craiova
Afis spectacol
Publicat: 10 iunie 2019, 13:50, Actualizat: 10 iunie 2019, 13:53

„Te deum” de Sabin Pautza –

primă audiţie la Filarmonica „Oltenia” Craiova

 

VINERI,  14  IUNIE  2019,  ORA  19:00

ORCHESTRA  SIMFONICĂ  ȘI  CORALA  ACADEMICĂ 

ALE  FILARMONICII  “OLTENIA”

 

DIRIJOR

SABIN  PAUTZA

 

SOLIST

MIHAI  UNGUREANU, la pian

 

În program:

Franz Schubert: Simfonia nr. 4 în Do minor, D. 417, „Tragica”     

Sabin Pautza: „Te Deum” pentru cor și orchestră (primă audiție)  

                         Intervenții solistice: Andreea Bălan (soprană), Nicolae Cucu (bariton)               

Ludwig van Beethoven: Fantezia în Do minor pentru pian, cor și orchestră, op. 80                                 

Maestru de cor: MANUELA  ENACHE-PÎRVU

 

Vineri, 14 iunie, de la ora 19:00, melomanii sunt invitaţi să asculte Simfonia nr. 4 de Schubert şi o lucrare în primă audiţie - „Te Deum” pentru cor și orchestră de Sabin Pautza, compozitor, dirijor şi profesor menţionat în “Who’s Who in Music” (Cambridge/Anglia). În finalul serii, pianistul Mihai Ungureanu va interpreta Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de Beethoven, anticipare a Simfoniei nr. 9, o construcţie sonoră ce îmbină fericit eşafodajul orchestral cu puritatea vocii umane.

 

Sabin Pautza s-a stabilit în S. U. A., din anul 1984, fiind numit prin concurs director artistic şi prim-dirijor al celei mai vechi Filarmonici din New Jersey, Plainfield Symphony. A concertat în cele mai mari săli din S. U. A., Europa şi Australia, precum: “Carnegie Hall” din New York, “Santa Cecilia” din Roma, Richard Wagner “Jugendfestspieltreffen” din Bayreuth, Sala “Chopin” din Varşovia, “Philharmonic Hall” din Sydney, “Ateneul Român” (Bucureşti). Este profesor invitat la Atlan Institute of Art şi New York University, precum şi al Universităţii “Emanuel” din Oradea. Prestigioasa sa activitate internaţională de dirijor şi compozitor i-a adus Titlul onorific de Doctor in Music decernat de London Institute for Applied Research şi Titlul de Doctor în compoziţie al Academiei “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Numele său figurează alături de cei mai mari muzicieni ai lumii, în volumele “Who’s Who in Music” (publicat la Cambridge/Anglia, ediţiile 1980, 1984, 1992, 2000) şi “10.000 de americani notabili” (editat de American Biographical Institute o dată la cinci ani). Sabin Pautza este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al ASCAP (Uniunea Compozitorilor Americani) şi al Biroului de Consilieri al American Biographical Institute. Compoziţiile sale sunt publicate în totalitate de către San Nicobian Edition din New York, iar Casa de discuri “Swift Music Group” din New Jersey editează seria “Opera Omnia” a compozitorului, din care au apărut deja primele zece compact discuri.

 

Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul Mihai Ungureanu este laureatul mai multor competiţii naţionale şi a fost distins cu Premiul ATM (Premiul Criticii Muzicale/1986). De asemenea, participă frecvent în juriile unor importante concursuri internaţionale. În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din majoritatea țărilor din Europa, America de Nord și de Sud (în S. U. A., Canada, Argentina şi Brazilia a susţinut o serie de concerte cu orchestra și recitaluri de mare succes), din Rusia şi din spaţiul asiatic (Japonia, Coreea de Sud, Republica Islamică Iran, Liban). Mihai Ungureanu s-a implicat şi în realizarea unor valoroase înregistrări discografice la casa Electrecord - Bucureşti, promovând atât repertoriul autohton, cât şi pagini de referinţă din creaţia universală. Totodată, a imprimat 2 CD-uri la Casa de discuri Bella Musica (Freiburg, Germania), ce cuprind: J. Haydn – Sonata pentru pian și Două concerte pentru pian și orchestră, cu Orchestra de Cameră din Alicante, dirijor Alfonso Saura; G. Gershwin - Rhapsody in Blue, Concertul în Fa pentru pian și orchestră, în compania Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul“ - Timişoara, dirijor Camil Marinescu. În 2007, a colaborat cu violonista Jenny Abel la realizarea unui disc de sonate ale unor compozitori romantici germani (Joachim, Brahms, Dietrich, Robert și Clara Schumann).

 

Activitatea profesională a Manuelei Enache-Pîrvu vizează numeroase colaborări artistice. Alături de Corul “Solemnis” a susţinut concerte în Austria (Viena) şi Germania (Nürnberg, München, Ingolstadt). În perioada 2008 - 2009 a fost membră a Corului Patriarhiei Române, iar în 2007 a făcut parte din comitetul organizatoric al Festivalului Internaţional “George Enescu” - Bucureşti. În iunie 2010, a obţinut Premiul I pentru proiectul - concurs “De la ucenicie la măiestrie în practica dirijorală”, realizat de Opera Naţională - Bucureşti în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică. În vara anului 2012, a participat la cursurile de măiestrie dirijorală şi fenomenologie muzicală susţinute în Germania de maestrul Konrad von Abel. Din anul 2010, Manuela Enache-Pîrvu deţine statutul de dirijor al Coralei academice a Filarmonicii “Oltenia”. Actualmente este doctorand al Universității Naționale de Muzică București.