Evenimente
Acte utile
Consultare publică
Contact
Informaţii publice »
Comunicate
Târgul de Paște organizat în perioada 30 martie – 8 aprilie 2018
Publicat: 23 februarie 2018, 13:58, Actualizat: 13 martie 2018, 14:08

Condiții de participare la Târgul de Paște organizat în perioada 30 martie– 8 aprilie 2018

   

   

 

Data limită de înscriere:  23 martie 2018

Locația Târgului de Paște: Piața Mihai Viteazu

Adresa email înscriere: relatiicupublicul@primariacraiova.ro și imaginecv@primariacraiova.ro, cu mențiunea Solicitare înscriere la Târgul de Paști din Craiova 2018

Informații suplimentare: Direcția Patrimoniu, Serviciul Urmărire Contracte Agenți Economici.

Telefon: 0251-416.235, interior 330 sau 350.

 

Acte și informații necesare înscrierii și obținerii Acordului pentru ocuparea temporară a domeniului public:

·Cerere tip pentru acord în vederea ocupării temporare a domeniului public, care poate fi descărcată de pe linkul https://primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/Cerere%20ocupare%20temporara.pdf

·Expozantul va menționa în Cerere: dimensiunea standului/cortului (obligatoriu culoarea crem) şi tipul produselor comercializate

· Copie BI/CI administrator/ împuternicit /al titularului certificatului de producător ori membru înscris în acesta;

· Împuternicire (după caz);

· Fotografii relevante cu standul și produsele, de preferat fotografii de la alte evenimente;

· Lista cu tipul și numărul de receptori, puterea instalată a fiecăruia, precum și numărul de ore de funcționare, în vederea calculării consumului de energie electrică;

· Copie după certificatul de Înregistrare la Registrul Comerțului (pt. firme și PFA) sau Certificatul Fiscal (pentru asociații, fundații) sau certificat de Producător, în cazul producătorilor;

· Enumerarea produselor pe care dorește să le comercializeze, în conformitate cu produsele enumerate de Primăria Craiova în anunțul denumit “Criterii de participare comercianți/expozanți - Târg de Paști din Craiova 2018”;

 

 

“Criterii de participare comercianți/expozanți

- Târg de Paști din Craiova 2018”

 

1.Expozantul are obligația să ia în primire spațiul alocat și să termine montarea cortului (pentru produse nealimentare)/standului (pentru produse alimentare) până la data de 29.03.2018, ora 19:00. De asemenea, spațiul trebuie eliberat până la ora 10:00 a zilei următoare, după ultima zi de funcționare, respectiv 09.04.2018.

2.Spațiul alocat este pus la dispoziția expozantului în baza unui Acord pentru ocuparea temporară a domeniului public, cu maximum 2 zile înainte de data deschiderii târgului pentru expozanții cu standuri și cu 1 zi înainte pentru expozanții cu corturi.

3.Expozantul nu va pune în vânzare produse sau servicii nemenționate în Acordul pentru domeniul public și aprobate de Autoritatea Locală. Nerespectarea acestei obligații dă dreptul Primăriei Municipiului Craiova să rezilieze unilateral Acordul și să solicite comerciantului eliberarea spațiului de expunere în termen de 24 de ore de când i se comunică rezilierea unilaterală a Acordului.

4.Este permisă vânzarea en-detail cu respectarea legislației în vigoare în România. Respectarea legislației cade în sarcina expozantului.

5.Standul/cortul va fi amenajat astfel încât vânzarea să se facă din stand/cort, nu din fața acestuia. Prezentarea produselor trebuie să confere un aspect plăcut standului/cortului. Nu este permisă prinderea, fixarea, agățarea și expunerea pe exteriorul standului. Expozanții pot utiliza numai spațiile de expunere alocate. Este interzisă amenajarea de dispozitive de expunere sau alte construcții în afara standului/cortului, montarea de umbrele și alte elemente similare (ex. pavilioane). Nerespectarea acestei obligații dă dreptul Autorității Locale să rezilieze unilateral Acordul.

6.Expozanții sunt obligați să păstreze curățenia în jurul propriului stand/cort și să pună la dispoziția clienților un coș de gunoi în care aceștia să poată arunca deșeurile rezultate ca urmare a produselor cumpărate de la aceștia, acolo unde este cazul. Expozanții sunt obligați să arunce sacii de gunoi plini în tomberoanele special amenajate puse la dispoziție de Autoritatea Locală. Iar deșeurile rezultate în urma preparării alimentelor vor fi colectate în recipiente speciale, conform legislației de mediu în vigoare. În spațiile dintre standuri/corturi, în spatele sau în fața acestora nu pot fi puse/depozitate elemente, cutii, marfă, etc. de niciun fel. Nerespectarea acestei obligații dă dreptul Autorității Locale să rezilieze unilateral Acordul.

10.Expozanții fără activitate alimentară pot consuma curent electric în limita unei puteri instalate de 2 kW. Expozanții care desfășoară activități care necesită un consum de curent ridicat trebuie să comunice echipamentele care vor fi montate și puterea de curent necesară acestora (în kW).

11.Contravaloarea consumului de energie electrică se va achita la paușal. Pentru determinarea consumului de energie electrică, fiecare expozant va prezenta o listă care să cuprindă tipul și numărul de receptori, puterea instalată a fiecăruia, precum și numărul de ore de funcționare.  

12.Este interzisă utilizarea surselor de sunet și/sau lumină care deranjează alți expozanți sau atmosfera generală a târgului.

13. Programul obligatoriu de desfășurare, valabil pe toată durata târgului, este următorul:

LUNI - JOI / 10:00 - 20:00 (posibil să stea deschis standul până la ora 21:00)

VINERI - DUMINICĂ / 10:00 - 21:00 (toate standurile se deschid și închid deodată)

Expozanții sunt obligați să respecte programul de desfășurare a târgului, în cadrul căruia expozantul trebuie să fie prezent și să desfășoare activitatea de vânzare în stand/spațiu, paza și securitatea bunurilor. Nerespectarea acestor obligații dă dreptul Autorității Locale să rezilieze Acordul.  

14. În perioada de desfășurare a târgului, autovehiculele expozanților sau de aprovizionare nu au acces în perimetrul târgului. Aprovizionarea se poate face folosind cărucioare de mână, pentru a transporta obiectele de la vehicule la stand/spațiu. Orice nerespectare a acestei obligații are ca și consecință sancționarea expozanților de către instituțiile abilitate. 

15. Autoritatea locală are dreptul să înlăture, fără acordul expozantului, inscripționările, reclamele și alte forme de publicitate făcute în afara propriului stand/cort sau în cazul în care nu sunt în concordanță cu legislația română, dacă deranjează ceilalți participanți sau dacă nu au fost aprobate în scris de către autoritatea locală.

16. Expozantul este răspunzător de respectarea normelor legale de prevenire și stingere a incendiilor și prevenire a accidentelor și a normelor de protecție a muncii. Expozantul este răspunzător de respectarea regulilor de siguranță și pentru implementarea măsurilor de siguranță privind situațiile de urgență pe perioada de participare la eveniment și nu intervine asupra contorului; orice modificare a instalaţiei poate fi făcută doar de personal autorizat; instalează şi utilizează aparatura electrocasnică, respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului; verifică periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi le înlocuiește atunci când sunt uzate; nu utilizează receptoare electrice neomologate; amplasează şi utilizează aparatele electrice departe de apă. Este permisă folosirea instalațiilor electrice realizate exclusiv de către o firmă/persoană abilitată, care întocmește un proces verbal de verificare a instalației. Toate elementele instalației trebuie să fie în stare bună, izolate și dimensionate corespunzător. Orice nerespectare a acestei obligații are ca și consecință sancționarea expozantului de către instituțiile abilitate.

17. Fumatul este interzis în standuri. Nerespectarea acestei obligații are ca și consecință sancționarea expozantului de către instituțiile abilitate.

18. Fiecare comerciant de stand este obligat să dețină cel puțin un stingător de mână, tip P6 cu pulbere tip ABC, în termen de valabilitate.

19. Supravegherea expozanților și constatarea abaterilor se face de către personalul desemnat de autoritatea locală.

20. Sunt acceptate orice fel de mărfuri și produse, inclusiv servicii și înscrisuri legate de comercializarea lor, cu condiția ca acestea să se încadreze în profilul manifestării conform tematicii evenimentului și să fie menționate în Acordul pentru Ocuparea Temporară a Domeniului Public. Nu sunt admise acele exponate care nu se încadrează în tematica evenimentului (Târg de Paște), precum și cele care apar ca fiind dăunătoare și periculoase (produse toxice, fumigene, radioactive, explozive, arme, muniții, instalații cu foc deschis, etc.). Expozanții sunt exclusiv răspunzători de respectarea întocmai a legislației și reglementărilor în vigoare în România și în plan internațional. Obținerea autorizațiilor prevăzute de lege cade exclusiv în sarcina expozantului.

21. Expozantul nu poate subcontracta sau cesiona dreptul de participare nici unei alte persoane fizice sau juridice. În stand este obligatoriu să existe doar case de marcat fiscale, fiscalizate pe numele expozantului menționat în formularul de înscriere și Acord. Nerespectarea acestei obligații are ca și consecință sancționarea expozantului de către instituțiile abilitate.

22. Expozantul este răspunzător pentru prejudiciile cauzate autorității locale, domeniului public, vizitatorilor și/ sau celorlalți expozanți prin fapta proprie ori a bunurilor pe care le are în pază juridică, conform Codului Civil. Nerespectarea acestei obligații are ca și consecință sancționarea expozantului de către instituțiile abilitate.

23. Autoritatea Locală nu este răspunzătoare de paza și integritatea bunurilor și materialelor participanților. Se recomandă expozanților asigurarea bunurilor. Expozantul este răspunzător de paza, securitatea și integritatea bunurilor sale.

 

Tariful de participare:

10 lei/mp/zi.

 

Tipuri de produse:

-Obiecte decorative de Paști

-Dulciuri de casă gen cozonac, fursecuri, prăjituri, pască, plăcinte, ciocolată de casă, dulcețuri și siropuri

-Băuturi calde gen ceaiuri, ciocoladă caldă, cafea

-Produse tradiționale din carne, delicatese culinare, specialități pascale, artă culinară locală

-Produse lactate

-Gustări calde, sandvișuri, gogoși, clătite, produse de panificație

-Băuturi tradiționale ambalate: vinuri, țuică

-Produse apicole

-Jucării specifice  Sărbătorilor Pascale

-Produse hand-made cu motive specifice Sărbătorilor Pascale

-Ceramică, produse artizanale specifice zonei și sărbătorilor pascale

-Flori de sezon, coșuri florale realizate în spiritul Paștelui

 

Ateliere:

-Zonă de ateliere, care va cuprinde spații de încondeiat ouă, sculptură în lemn, obiecte de sticlă, ceramică, tablouri, bijuterii și alte accesorii, instrumente muzicale, ii și costume populare, icoane pictate, felicitări de Paște

-Zonă dedicată copiilor cu activități recreative și de divertisment, ateliere de face painting, ateliere de povești muzicale interactive, ateliere de meșteșuguri de Paști, ateliere de creație cu accesorii din fetru, mărgele și paiete colorate, ateliere de colaje, ateliere de decorat și încondeiat ouă de Paște, ateliere de realizat coșuri de răchită ornate, baloane din nasturi, cârlige de rufe din lemn ornate, ateliere de construit copaci din hârtie, ateliere origami, atelier de lumânări, ateliere de creație (colaje, desen, pictură,  iepuri de marțipan, coșulețe pascale)

- Foișor de animale cu expoziție de iepuri

 

Mențiune: Spațiul necesar desfășurării atelierelor (situate în Piața Mihai Viteazu) este pus la dispoziția expozanților de către autoritatea locală, în mod gratuit.