Evenimente
Acte utile
Consultare publică
Propuneri/Sesizări
Contact
Informaţii publice »
Comunicate
Proiectul „Protejăm natura. Colectăm selectiv‟, lansat în 20 de școli și grădinițe din Craiova
Publicat: 3 mai 2017, 10:32, Actualizat: 3 mai 2017, 10:32

SC Salubritate Craiova SRL desfășoară, în perioada 2 mai-9 iunie 2017, proiectul „Protejăm natura. Colectăm selectiv”, destinat cu precădere preșcolarilor și elevilor din ciclul primar de învățământ din 20 de grădinițe și școli din municipiul Craiova. Aceștia vor învăța despre necesitatea reciclării deșeurilor de ambalaje și vor avea posibilitatea să aplice colectarea selectivă prin intermediul recipientelor dedicate pe care le-au primit în prealabil din partea operatorului de salubrizare.

 

Proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Agenția pentru Protecția Mediului Dolj, SC Eco-Rom Ambalaje SA și Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova.

 

Aproximativ 3700 de elevi și preșcolari din municipiul Craiova, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, vor primi manuale și materiale educative atractive dedicate special vârstei și capacităților lor de învățare despre cum să sorteze deșeurile și de ce este importantă reciclarea pentru protejarea mediului înconjurător.

 

„Educația în școală este doar un pas spre responsabilizarea craiovenilor întrucât drumul deșeului spre reciclare începe cu noi. Numai prin contribuția fiecăruia putem atinge obiectivele naționale de 55% reciclare pentru deșeurile de ambalaje. Pe lângă programul educațional am investit în containerele colorate puse la dispoziția populației și susținem financiar gestiunea deșeurilor de ambalaje. Împreună cu partenerii locali din municipiul Craiova suntem preocupați de accesul populației la serviciile de colectare separată și de o gestiune eficientă astfel încât să reușim să deviem spre reciclare cât mai multe tone de deșeuri de ambalaje de plastic, sticla, hârtie-carton, și metal” a menționat Bogdan Ureche, directorul general al companiei Eco-Rom Ambalaje.

 

Concomitent, pe parcursul lunii mai, cele 20 de școli și grădinițe participante la proiect se vor întrece în cadrul unei competiții de colectare a deșeurilor de ambalaje, primele trei clasate primind câte un spațiu verde amenajat în incinta școlii.

 

„Prin derularea acestei campanii, ne-am propus să contribuim la conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor, prin intermediul preșcolarilor și a copiilor din clasele a III-a și a IV-a care sunt, poate, persoanele cele mai influente în determinarea unui comportament eco-responsabil, în rândul părinților, bunicilor sau rudelor apropiate”, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.