Alegeri europarlamentare 2019
Acte utile
Consultare publică
Contact
Informaţii publice »
Comunicate
Filarmonica Plus - Program spectacole, 20-24 aprilie
Publicat: 20 aprilie 2015, 13:57

Filarmonica ”Oltenia” celebrează anul acesta 86 ani de la reorganizarea sa prin decret regal și se distinge actualmente în peisajul filarmonicilor din țară prin diversitatea programelor propuse melomanilor de toate vârstele.

La 17 aprilie 1947, Regele Mihai I a promulgat Legea Nr. 131, prin care a luat ființă Orchestra Filarmonica Oltenia. În ziua de 18 aprilie a avut loc concertul inaugural al Orchestrei Filarmonice Oltenia recent înființate. Astfel, sub bagheta dirijorului Mircea Bârsan, violonista Gaby Grubea a interpretat Concertul în Mi minor pentru vioară, op. 64 de Mendelssohn-Bartholdy. De asemenea, în programul concertului din acea
seară s-au regăsit Simfonia a III-a in Mi bemol major, op. 55, Eroica de Beethoven și Uvertura la opera Ruslan și Ludmila de Glinka. Stagiunea 1947 - 1948 avea să confere o tot mai pronunțată continuitate acestei orchestre care număra la acea oră aproximativ 65 de instrumentiști, dintre care 47 erau craioveni. Conducerea Filarmonicii Oltenia i-a fost încredințată lui Gh. Petrescu, la data respectivă principalul animator al vieții muzicale craiovene. De la început s-a acordat o importanță deosebită promovării muzicii autohtone. Se cântau lucrări de George Enescu, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalsky, Constantin Silvestri, Ion Dumitrescu.
 

Filarmonica ”Oltenia” se adresează astăzi tuturor, de la copii la adulți și vârstinici, demonstrând că este cea mai dinamică instituție de profil din țară, deschisă spre programe muzicale creative și originale.

Momentul aniversar, împlinirea a 68 de ani de la semnarea actului de naștere al Filarmonicii de Stat „Oltenia”, este un prilej de a demonstra ca împletim armonios tradiția și modernitatea. Pe lângă programul clasic de concerte, începând cu data de 20 aprilie, inaugurăm un proiectinedit, ”Filarmonica Plus”, menit să răspundă cerințelor unui publicdivers și exigent. Ziua de luni este rezervată vizionării de concerte memorabile ale filarmonicii, în fiecare marți tineri muzicieni vor urca pe podiumul de concerte, iar miercurea este dedicată stagiunii muzicii de cameră, găzduite de spațiul plin de rafinament al Muzeului de Artă din Craiova. Joi, muzicienii invitați ai filarmonicii - dirijori și soliști - se prezintă în cadrul unor întâlniri cu melomanii craioveni, oferind posibilitatea de a fi cunoscuți și în altă ipostază decît cea scenică.. Vineri seara, înainte de concertul simfonic săptămânal, compozitori, muzicologi sau profesori universitari aduc în actualitate muzica secolului 20, relegerile fiind însoțite de audiții și proiecții video.


 

Program spectacole, 20-24 aprilie

 

LUNI, 20 APRILIE 2015, ORA 19:00

CONCERT ”ARMONIILE PRIMĂVERII” - interpretează elevi ai Liceului de Arte ”Marin Sorescu” Craiova, laureați ai Olimpiadei Naționale de Intepretare Instrumentală 2015

 

MARȚI, 21 APRILIE 2015, ORA 19:00

TINERI MUZICIENI – pe podiumul de concert al filarmonicii

Recital de pian susținut de Andrei SURDU, elev al Liceului de Arte ”Marin Sorescu” Craiova

 

MIERCURI, 22 APRILIE 2015, ORA 19:00

STAGIUNEA DE MUZICĂ DE CAMERĂ - Saloanele Muzeului de Artă

Duo vioară-violoncel susținut de Geo FABIAN și Ruxandra HALIȚCHI

 

JOI, 23 APRILIE 2015, ORA 19:00

MUZICIENII SE PREZINTĂ

Invitați: dirijorul Radu POPA și pianistul Vlad DIMULESCU

 

VINERI, 24 APRILIE 2015, ORA 17:30

ÎN ACTUALITATE: MUZICA SECOLULUI 20

Zorii cei noi – Muzică de inspirație folclorică la începutul secolului 20 în Estul Europei

Bartok – Enescu

Invitat: muzicologul Constantin SECARĂ (București)

 

Intrarea la toate evenimentele este liberă.