Evenimente
Acte utile
Consultare publică
Contact
Informaţii publice »
Comunicate
Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, ediţia a 41-a
Publicat: 11 noiembrie 2014, 14:40

Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, ediţia a 41-a

(21 noiembrie - 17 decembrie 2014)

 

 

Manifestare artistică de tradiţie, emblematică pentru reprezentarea identităţii culturale a oraşului Craiova, Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” (ediţia a 41-a) se desfăşoară în perioada 21 noiembrie - 17 decembrie 2014, sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I, şi cuprinde  evenimente de tipologii şi stiluri diferite: concerte simfonice şi vocal-simfonice, muzică de operă, muzică veche, muzică de cameră, recitaluri instrumentale, concerte de muzică rock, folk şi jazz.

Artişti invitaţi:                                               

Festivalul dedică un generos spaţiu de manifestare unor artişti renumiţi pe plan naţional şi internaţional, fiind onorat de dirijorii Antoine Rebstein (Elveţia), Christopher Petrie (Anglia), Mihail Agafiţa (Republica Moldova), Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Oroşanu; soliştii Liviu Prunaru, Daniel Podlovschi, Cristina Anghelescu, Rudolf Fatyol (vioară), Marin Gheraş (nai), Giordano Passini (chitară), Sophia Reuter (violă); muzicieni de la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.

Ansambluri simfonice şi formaţii camerale invitate: Orchestra de cameră „Virtuozii din Bucureşti”, Sofia Soloists Chamber Orchestra – Bulgaria, Liszt Chamber Orchestra – Budapesta, Orchestra Naţională Română - Bucureşti, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova – Chişinău, Orchestra Operei Naţionale din Belgrad (Serbia), Ansamblul de suflători „Philharmonia Britannica” – Londra, Ansamblul de muzică contemporană „Archaeus” - Bucureşti, Trio „Contraste” - Timişoara, Orchestra „Universitaria” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Orchestra de cameră „Diletto musicale” a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Orchestra de cameră a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Ansamblul de muzică veche „Caioni Consort” – Baraolt, Evergreen Orchestra - Symphonic Jazz Project ş. a.

Locurile de desfăşurare a evenimentelor:

Cu prilejul ediţiei 2014 a festivalului, Filarmonica „Oltenia” este onorată să susţină şi să găzduiască, la rândul său, recitaluri, concerte şi spectacole, în colaborare cu reputate instituţii de cultură şi de învăţământ din municipiul Craiova, cooptate ca partenere: Muzeul de Artă (prin găzduirea a două recitaluri camerale), Opera Română Craiova (prin desfăşurarea unei reprezentaţii a spectacolului de operă „Don Giovanni” de W. A. Mozart sub auspiciile Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”), Cercul Militar (prin susţinerea unui concert de către Muzica Militară a Garnizoanei Craiova, sub conducerea lt.-col. Florin Enache), Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” (prin susţinerea unui concert în sala Filarmonicii „Oltenia”) şi Liceul de Arte „Marin Sorescu” (prin susţinerea unui concert în sala Filarmonicii „Oltenia”).

Nu în ultimul rând, menţionăm ca partener consecvent „Café-Teatru Play”, a cărui ispititoare şi „neconvenţională subterană” de inspiraţie boemă reprezintă „baza de descătuşare artistică” pentru şapte spectacole şi concerte garantat nonconformiste de pop, rock, folk şi jazz.